top of page

Despre noi

Am inceput sa ajutam cainii necajiti in august 2011, cand am pornit constructia unei case la marginea padurii, in Buftea.

Rexy a fost prima care s-a aciuat langa baraca muncitorilor - era un caine de talie mare, dar slaba si rapciugoasa si usor salbaticita. Avusese de curand pui pe care am aflat ca ii calcase o masina. In scurt timp ne-am imprietenit si am reusit incet incet sa o punem pe picioare. Ulterior am dus-o la veterinar, am sterilizat-o, vaccinat-o. Au urmat Bobita 1 si 2, Lola, Pandele. Toate fetite de cateva luni, intr-un fel sau altul pripasite la santier. Oana s-a ocupat sa le sterilizeze la veterinar si sa le vaccineze. In fiecare saptamana veneam din Bucuresti macar de doua ori cu mancare pentru ei, in plus, peste iarna le-am amenajat de fiecare data adaposturi.

Cam asa s-a intamplat si in continuare – i-am salvat cat erau suferinzi, i-am tratat, vindecat, adapostit cat au avut nevoie, pe urma, cand erau suficient de mari i-am mutat in custile lor din afara curtii.

Pentru ca au inceput si alti vecini constructiile in zona, au inceput si ei sa hraneasca mica haita de bestii, care ofera siguranta intregului mini cartier. Multumim lui Alex si Irinei, fam. Florea si Saidufis care au contribuit saptamana de saptamana cu mancare pentru ei.

Beethoven, Fetita, Fifi ne-au fost aruncati in curte peste gard si au avut si ei noroc. Ultimele aparitii – o catelusa si doi puiuti (Prietenul si Pufulete) a caror mama a fost calcata de masina. In teorie sunt ai unui vecin, dar nu mai raspunde la telefon si nu mai poate fi gasit nicaieri. Pe catelusa am sterilizat-o, puii inca nu au fost vazuti de veterinar. Recent, am gasit-o bolnava pe marginea drumului pe Kim. S-a insanatosit dupa o vizita la veterinar si tratamentul recomandat, dar inca o tinem sub observatie.

Pui de pisici am adunat de-a lungul timpului cam 15-20, dar pentru ele viata e dura si rata de supravietuire nu e prea mare, mai ales ca nu locuiam acolo cu ele.

Pana azi, desi am cheltuit o multime de bani cu mancarea, veterinarii, benzina, tratamentele, deparazitarea etc. ne-am descurcat destul de bine. Din fericire cativa au fost adoptati, dar restul sunt inca cu noi.

 

 

Azi autoritatile au stabilit ca toti cainii trebuiesc microcipati si e nevoie sa aiba stapan – totul pana la sfarsitul anului. Altfel pot fi oricand ridicati si omorati de hinghieri. Nu vom sta cu mainile in san dar avem nevoie de ajutor.

 

Pentru asta ne-am hotarat odata cu mutarea noastra la casa sa punem pe roate o pensiune de caini si pisici, care sa ne ajute sa finantam toate eforturile pentru a o salva inca odata pe Rexy si pe prietenii ei.

Nu urmarim profituri, prin asta ne deosebim de alte pensiuni de animale.

 

Alege si tu sa-i salvezi pe prietenii nostri, nu-I lasa pe mana hingherilor.

bottom of page